Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Hamlet şi consilierea familială

        de Cătălin Pavel

A fi sau a nu fi o fi întrebarea, numai că versul cheie din Hamlet este altul. Unul în care prinţul reflectează la faptul că uneori tocmai cei care ar trebui, pe hârtie, să fie cei mai iubitori cu noi – poate chiar rudele noastre cele mai apropiate – ne vitregesc cel mai mult. Sunt primele vorbe pe care le spune în piesă: „A little more than kin, and less than kind” (act I, scena 2, vers 65). Să ne uităm puţin la ele.

Cum se ştie, după moartea regelui, fratele lui, Claudius, o ia rapid de nevastă pe văduvă, Gertrude (de obicei Gertruda în traducerile de la noi), devenind rege. Apoi prezintă curţii situaţia sugerând că asta e, morţii cu morţii şi viii cu viii, acum totul e bine şi frumos. De faţă e şi prinţul Hamlet – nepotul uzurpatorului – rămas, aparent, singurul în haine de doliu. Claudius dă să-l prelucreze, cu o căldură ipocrită: „Şi-acum, Hamlet, nepotul meu şi fiu-mi...” ( „But now my cousin Hamlet, and my son…”). La care prinţul spune cuvintele care ne interesează pe noi: „Mai mult de-un neam, dar mai puţin de-un soi…”. (tr. Ion Vinea). (Sau „Mai mult decât nepot; fiu – mai puţin”, tr. L. Leviţchi, D. Duţescu; cousin din replica lui Claudius e de fapt un termen generic folosit în epocă pentru multe tipuri de relaţie apropiată).

Cuvintele lui Hamlet sunt greu de tradus. „A little more than kin” e partea mai clară: adică nu e doar rudă de sânge cu Claudius, unchiul său, ci acum, mai nou, iată că e şi rudă prin alianţă cu el, devenindu-i fiu adoptiv – deci, de fapt, rudă mai mult decât ar fi cazul. Cealaltă jumătate a replicii, less than kind înseamnă mai multe lucruri. Mai întâi, că, evident, orice bunăvoinţă sau bunătate (kindness) lipseşte dintre ei (şi asta chiar dacă în această scenă Hamlet încă nu a aflat că tatăl lui a fost ucis de Claudius). În plus, kind e folosit de Shakespeare în alte patru piese în sensul lui arhaic de „natur㔠(iar în altele apare unkind cu sensul de „nenatural”); less than kind ar diagnostica deci (ca şi expresia comparabilă out of kind) caracterul împotriva naturii al acestei înrudiri nefireşti. Căci ea decurge dintr-o căsătorie percepută ca incestuoasă, contravenind în orice caz acelor Tables of Kindred and Affinity (1560, 1563), care interziceau căsătoria cu văduva propriului frate. (Traducerea recentă lui A. Papahagi subliniază tocmai această dimensiune: „C: Şi-acuma, vere Hamlet, dar şi fiu…”/ „H.: Mai mult decât este firesc să fiu.”). În plus, less than kind afirmă că cei doi nu pot fi consideraţi în aceeaşi paradigmă ca temperament – pur şi simplu nu sunt aceeaşi specie. S-a mai spus că aici kind, venit de la un Hamlet care, nu-i aşa, studiase în Germania (la Wittenberg), ar putea fi nemţescul Kind, „copil” (în sensul: om fi noi rude, dar să nu ajungi să-ţi închipui că sunt fiul tău). Acest sens al lui kind nu e însă atestat în engleză, deşi în poemul shakespearian Venus and Adonis, „died unkind” înseamnă într-adevăr „died childless” (însă probabil tot în perspectiva sensului anterior, adică împotriva mersului firesc al naturii).

A little more than kin, and less than kind exprimă o subtilitate care pare că preocupa perioada elisabetană. Hamlet e scrisă pe la 1600. Or, în tragedia Gorboduc din 1561 (Sackville şi Norton), regina spune deja fiului ei: „in kind a father, not in kindliness”. În Mother Bombie (J. Lyly, 1594): „the nearer we are in blood, the further we must be from love, the greater the kindred is, the less the kindness must be”. În Search for money (W. Rowley, 1609): „I would he were not so near to us in kindred, then sure he would be nearer in kindness”. În Duchess of Malfi (J. Webster, 1612-1613, tot o revenge tragedy ca şi Hamlet): „kindred commonly do worse agree than remote strangers”.

Toate astea sunt sintetizate de proverbul vremii: „the nearer in kin, the less in kindness”, a cărui idee centrală (aprox. „să nu cauţi bunătate/ la rudele apropiate”), nu e deloc străină cuvintelor ironice ale lui Hamlet. E vorba de paradoxul că aceia care teoretic ne sunt cei mai apropiaţi aliaţi, mai mult, care sunt una cu noi, mame, taţi, soţi, copii, cei cărora le încredinţăm viaţa, aceştia se pot dovedi nespus de diferiţi, dureros de diferiţi, de noi. Sigur, e doar aparent paradoxal că rănile şi trădările cele mai mari vin de la ei. Cine altcineva să ne rănească aşa adânc? Un necunoscut ursuz din compartimentul de tren, o casieră grăbită de la supermarket? Nu; avem prea puţin de împărţit cu ei. Familia însă face, adesea surâzând, toate prostiile din lume, iar lor li se oferă privilegiul de a deveni traume. Nimeni nu e profet în ţara lui şi, tot aşa, e greu să fii luat în serios în familie. (Iar alteori, mamele, taţii, soţiile, soţii care nu ne fac nici măcar una din nedreptăţile astea săvârşesc totuşi greşeala cea mai mare faţă de noi: îndrăznesc să moară.)

Hamlet e singurul erou important al lui Shakespeare a cărui primă replică în piesa respectivă să fie atât de scurtă, în locul unei intrări în forţă. Cuvintele discutate aici sunt de altfel marcate în ediţiile din secolul 18 încoace ca aparteu. (Aş observa că tot cu un aparteu foarte scurt debutează şi Cordelia, personaj mult mai puţin însemnat, pe care îl defineşte însă tot raportul devenit proverbial cu tatăl ei, regele Lear.) E semnificativ că prima replică a lui Hamlet, despre paradoxurile familiale, este spusă pentru sine. Pentru că, pe lângă rarele rupturi spectaculoase, materialul filmelor şi romanelor, marile rebeliuni împotriva celor apropiaţi sunt adesea tăcute.

Nr. 06 / 2022
Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021

Premiul Naţional de Poezie „Lucian Blaga” – 2022

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Galaxia Shakespeare
de Gabriela Gheorghişor

Hamlet şi consilierea familială
de Cătălin Pavel

O autobiografie fragmentară ficţionalizată
de Gabriela Gheorghişor

„Simpla corectitudine” (3)
de Gheorghe Grigurcu

Fericirea
de Nicolae Prelipceanu

„Dorinache”, „Tudorache”, „frate”...
de Mihai Ghiţulescu

Alfabet. România altfel – după 10 ani
de Cristian Pătrăşconiu

Re(g)alitatea muncii îndârjite
de Dumitru Ungureanu

Poetica văzului în discursul Emanuelei Buşoi
de Florian Copcea

Lumea ca teatru
de Gela Enea

Prezentul şi trecutul – a(le) lumii două feţe
de Mihaela Albu

Dinspre anchilopoetică spre poezie
de Gabriel Nedelea

Progresismul e poate problema noastră cheie. Pentru că ne minte frumos şi ne împinge pe nesimţite spre hău
de Petre M. Iancu

Mişcări studenţeşti în România anului 1968
de Cornel Basarabescu

Ithaca, mon amour
de Ştefan Melancu

Poeme sub pavăza gărzii de noapte
de Toma Grigorie

Festivalul Internaţional de Literatur㠄Tudor Arghezi”, 2022

There is a Will
de Haricleea Nicolau

Craiova în Festival, In love with Shakespeare
de Daniela Firescu

Poezie
de Alina Viţel

Universul lui Éric-Emmanuel Schmitt: paradisuri pierdute
de Andreea Buşe

Culorile despărţirii şi metamorfozele tristeţii
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Fiica măcelarului
de Yaniv Iczkovits

Petru Lucaci – Clarobscur: retrospectivă şi sinteză
de Ruxandra Demetrescu

© 2007 Revista Ramuri